Sfaturi despre maia

428 VIZUALIZARI

Maiaua este un ingredient istoric, un numitor comun al tuturor civilizațiilor, a cărei descoperire a dat alt sens producției de pâine și, în mod sigur, și consumului. Indiferent că îi spunem sourdough în engleză, levain în franceză sau lievito madre în italiană, rețeta originală este aceeași: făină și apă. Cu toate acestea, simplitatea ingredientelor trebuie completată cu măiestria și răbdarea brutarului. Drept dovadă, există brutari care au reușit să mențină în viață culturile de maia din generație în generație, atingând recorduri de peste 120 de ani.

Maiaua – provocare și inovație în același timp

Lucrul cu maiaua este o provocare, iar înmulțirea și menținerea culturii sănătoase este o responsabilitate grea. Totuși, aceasta transformă o pâine bună într-una superioară, cu calități organoleptice foarte apreciate de către consumatori. În sute de ani de utilizare și, în contextul evoluției generale, brutarii au căutat să valorifice o parte dintre beneficiile maielei utilizând plămada în procesul de producție. Astfel, rețeta istorică are un echivalent modern în amestecul de făină, apă și drojdie, care se pregătește cu câteva ore înainte de a face aluatul. Chiar dacă rezultatele sunt ușor diferite, în limbajul uzual se folosește termenul de maia și pentru plămadă.

Tipuri de maia

În funcție de tipul făinii folosite, rezultatele sunt diferite, astfel că o cultură de maia obținută din făină de grâu și apă stimulează doar o anumită nuanță de gust și aromă în pâine. Acestea rămân la fel pentru o cultură menținută activă și înmulțită, cu condiția de a nu fi denaturate de dezvoltarea microorganismelor nedorite aflate nativ în făină. Pentru a produce maia naturală de calitate, procesul de producție trebuie controlat și monitorizat constant, astfel încât să se dezvolte predominant doar microorganismele benefice pentru aluat.

Cum acționează maiaua și drojdia în aluat?

Ambele ingrediente sunt microorganisme care înnobilează aluatul prin aportul lor funcțional. Maiaua este formată preponderent din bacterii lactice acide care produc arome deosebite în aluat, în timp ce drojdia este formată din miliarde de celule vii care maturizează aluatul prin dospire. Echilibrul organoleptic al pâinii este realizat în aluat de relația făină-maia-drojdie, care prestabilește nivelul de calitate premium.

Soluții pentru performanță

Prin cercetare stiințifică și dezvoltare continuă de produse la nivel global, Pakmaya pune în valoare beneficiile oferite de maia în produse de panificație. Acestea ajută brutarii să atingă performanțe noi prin utilizarea soluțiilor cu maia deshidratată inclusă (gama de pâini Greea Pro) și a celor perfect echilibrate cu maia deshidratată și drojdie uscată (gama 3 în 1).

 Pakmaya face performanță de 25 de ani în România

De 25 de ani, inovăm pe piața din România și suntem lider în producția de drojdie. Susținem brutarii, cofetarii și bucătarii cu inspirație și produse profesionale special create pentru afacerile lor. Pentru a marca acest moment aniversar, pregătim un proiect special prin care ne propunem să cunoaștem poveștile de succes ale clienților noștri și să fim mai aproape de nevoile lor.